APR susține asistența psihologică a militarilor

Comunicat de presă
1 februarie 2018

 

Asociația Psihologilor din România (APR) susține inițiativa Ministerului Apărării Naționale privind înființarea unui Centru Național de Psihologie Operațională.

Asociația Psihologilor din România (APR) consideră că acordarea de asistență psihologică în cadrul unei structuri științifice de specialitate este un beneficiu atât pentru cei consiliați, militarii români care își desfășoară activitatea în țară, în teatrele de operații sau care au revenit acasă, cât și pentru persoanele care acordă consiliere, colegii noștri care practică profesia de psiholog și care au astfel oportunitatea de a demonstra cât de puternic poate fi impactul pozitiv al psihologiei asupra indivizilor, grupurilor, comunităților și societății în ansamblul ei.

Studiile din domeniu arată că un număr semnificativ dintre militarii combatanți întrunesc condițiile care descriu cel puțin o tulburare psihică. Printre acestea, stresul post-traumatic este una dintre rănile nevăzute pe care un conflict militar le lasă asupra soldaților, dar care poate fi tratată.

Salutăm inițiativa Ministerului Apărării Naționale ca pe un exemplu excelent de bună practică, consonantă cu cele mai bune exemple internaționale din domeniu, care demonstrează grijă față de militarii români și un set valori umaniste care stau și la baza psihologiei. Asociația Psihologilor din România își oferă de aceea expertiza în sprijinul Centrului Național de Psihologie Operațională și a militarilor pe care îi va deservi.

 “Sindromul de stres post-traumatic (PTSD) este o afecțiune mentală care este dezvoltată în urma expunerii la un eveniment traumatic. În cazul militarilor care se întorc din teatrele de operații militare, PTSD este foarte des întâlnit și are costuri nemăsurate pentru viața militarilor, a familiilor lor, a organizației militare și a societății în general” precizează Dragoș Iliescu, Secretar-General al APR

Asociația Psihologilor din România este asociația profesională națională a psihologilor din România. APR își propune să contribuie la stimularea psihologiei ca știință și să asigure legătura bidirecțională cu practica psihologică, în scopul evoluției științei psihologice și a profesiei de psiholog.

Prof. univ. dr. Daniel David
Președinte, Asociația Psihologilor din România

Newsletter: Ianuarie 2018

Cuprins

1. Editorial
2. Psihologie internațională
3. Psihologie românească
4. News
5. Articole
5.1. Restart și de la capăt. Dar.. CUM?
5.2. Spune-mi cum percepi timpul și îți spun cum trăiești
5.3. Poate fi regretul util pentru terapie?
5.4. Pot fi emoţiile cheia pentru controlul timpului?
5.5. “Noi NU vrem schimbare!”
5.6. De ce facem ceea ce facem?
5.7. Obiceiurile vechi mor greu. Dacă nu aplici asta.
5.8. Probleme cu auto-controlul? Probabil că e momentul pentru un ritual
5.9. Recenzie de carte: Incognito de David Eagleman


Sumar

Restart și de la capăt. Dar.. CUM?

Începuturile, în sine, sunt foarte motivante. Fie că e vorba despre 1 ianuarie sau un eveniment plin de semnificație care ne separă de trecut – un nou început creează o breșă temporală ce ne permite să ieșim din noi înșine și să începem să lucrăm la noi, să ne optimizăm.

Asta își propune și acest newsletter. Cum?  Aducând vești despre ce se întâmplă în psihologia din România și în cea internațională, conectând comunitatea în jurul evenimentelor și știrilor curente din toate ariile profesiei. Despre misiunea APR și rolul acestui newsletter ne vorbește mai multe Daniel David, președintele APR, în primul editorial.

Nu în ultimul rând, punând în discuție teme relevante pentru toți psihologii, abordate multi-disciplinar. Luna asta am decis să vorbim despre schimbare, despre puterea noilor începuturi dar și de obstacolele și factorii ce ne pot deturna

De ce facem ceea ce facem?

Cât din ce facem e ceea ce vrem acum? Dacă nu sunteți la curent cu cercetările recente legate de obiceiuri, răspunsul ar putea să vă surprindă.

Probleme cu auto-controlul? Probabil că e momentul pentru un ritual

Să ne ținem de rezoluțiile ce implică schimbare e mai greu decât pare. Noroc că avem la dispoziție o tehnologie… veche de câteva milenii. Ritualul.

Obiceiurile vechi mor greu. Dacă nu aplici asta.

Cam cât din optimismul și speranța de pe 1 ianuarie v-a mai rămas până la momentul în care citiți acest newsletter? Daca nu prea mult, avem niște instrumente utile.

Poate fi regretul util pentru terapie?

”Mai bine regret că am făcut ceva, decât că nu am făcut”, spune o vorbă din popor. Terapeuții descoperă că resorturile emoționale din spatele acesteia pot fi foarte utile în procesul de schimbare.

“Noi NU vrem schimbare!”

„Anul ăsta va fi diferit!”  Nu numai oamenii își spun asta la început de an, ci și organizațiile. Doar că pentru ele schimbarea e (și) mai dificilă.

Spune-mi cum percepi timpul și îți spun cum trăiești

Știm cu toții că CE alegem să facem cu timpul nostru contează. Însă de câte ori v-ați gândit că modul în care percepem timpul ne influențează preferințele și comportamentele?

Pot fi emoţiile cheia pentru controlul timpului?

Fie că este vorba de termene limită, gestionarea diverselor roluri sociale şi profesionale sau menţinerea unui stil de viaţa echilibrat, timpul pare să fie cu doi paşi înaintea noastră, lăsându-ne cu un gust amar. ”De ce nu fac lucrurile la timp?”

Recenzie de carte: Incognito de David Eagleman

V-ați întrebat vreodată care sunt mecanismele de funcționare a creierului și cum se construiesc gândurile, percepțiile, comportamentele noastre? Cartea lui Eagleman ne oferă niște răspunsuri care ne poartă până în străfundurile subconștientului.

4. News

<<< înapoi la cuprins

Kevin Hogan (Psy. D) este invitat la București pe 15 martie, în cadrul evenimentului “The Power of Influence”, recomandat antreprenorilor, oamenilor de vânzări, psihologilor și tuturor celor care își doresc să își îmbunătățească relațiile cu cei din jur și să devină mai convingători în fiecare zi.

Pentru că ne dorim ca informații despre cele mai interesante evenimente din psihologie să ajungă la cât mai multe persoane pasionate de acest domeniu, vă încurajăm să ne trimiteți detalii despre evenimentele organizate de voi sau alte știri relevante din psihologie la newsletter@apsi.ro

5.8. Probleme cu auto-controlul? Probabil că e momentul pentru un ritual

<<< înapoi la cuprins

#RezoluțiileDeAnulNou. Planurile de a ne #SchimbaViața. Să ne ținem de promisiunile față de noi înșine e foarte greu, din motive obiective. Noroc că avem la dispoziție o tehnologie…veche de câteva milenii. Ritualul.

Cât de greu poate fi să reziști unei bucățele de ciocolată? Depinde.

Dan Ariely pune problema în felul următor: imaginează-ți că în fiecare zi, timp de un an, vin la tine la muncă și îți acopăr biroul cu gogoși cu ciocolată. Care sunt șansele să nu te îngrași până la sfârșitul anului? Destul de aproape de zero, crede el.

”Voința” pe temelia căreia cei mai mulți dintre noi ne construim planurile de viitor – în special cele mai ambițioase – este în mare parte o iluzie. Cel puțin în felul în care ne-am obișnuit să ne-o reprezentăm: cercetări de ultimă oră întăresc ideea că, mai degrabă decât un mușchi pe care îl antrenăm, auto-controlul este o resursă limitată. Cu fiecare decizie la care îl punem la bătaie, îl mai epuizăm un pic.

Iar deciziile pe care le avem de luat în fiecare zi sunt enorm de multe: 227 dintre ele sunt referitoare doar la alimentație (în medie, cu 221 mai multe decât estimăm noi) . A ne folosi auto-controlul pentru fiecare dintre ele este omenește imposibil. De aceea nici nu o facem. În schimb, ne petrecem cel puțin 50% din zi pe pilot automat, efectuând obiceiuri, conform cercetărilor lui Wendy Wood de la Texas A&M University.

Partea nevăzută a fiecărei zile

 Problema cu obiceiurile  este că – în cel mai bun caz – suntem doar vag conștienți de ele. Ciclul factor declanșatorcomportament habitual (obicei)recompensă este atât de strâns și de bine automatizat încât se desfășoară aproape complet sub radarul conștiintei. Iar în cazul situațiilor care ne provoacă anxietate sau alte emoții nedorite, procentul de răspunsuri habituale ar putea fi considerabil mai mare, fiindcă principalul avantaj al obiceiului este că se realizează fără emoție, intrarea în obicei atenuând astfel emoțiile resimțite. Astfel, să mănânci când ești stresat la birou nu e un eșec al vointei, ci un mecanism adaptativ automatizat pentru a elimina tensiunea, care funcționează ireproșabil.

Pe de altă parte, atunci când vrem să ne construim un obicei sănătos, ca de exemplu mersul la sală dimineața, descoperim că nu e deloc ușor. De ce?

În primul rând pentru că orice nou comportament pe care l-am vrea  transformat în obicei pune  presiune asupra altor obiceiuri deja instalate. Ca să ajung la sală dimineața, trebuie să mă trezesc mai devreme decât de obicei, să renunț la cafeaua băută în pijama și să ies afară în frig și pe întuneric.

Cercetările lui Jeremy Dean arată că durata de instaurare a unui nou obicei, în medie, este de 66 de zile însă, în funcție de dificultatea noului comportament față de cel deja existent, poate ajunge până la aproape un an. Iar ușurința de a aluneca înapoi în vechiul obicei este foarte mare, mai ales la început. Și atunci cum faci ca să te asiguri că te ții de comportamentul dorit, în situația conflictului de auto-control? Simplu, par să spună cercetari recente: mai adaugă un ritual înainte.

Ritualurile: formula pentru o viață mai bună

Un ritual  – înțeles ca o secțiune pre-definită și repetată de acțiuni simbolice, ce nu are un scop direct instrumental – este mai ușor de pus în practică pentru ca nu implică un conflict de auto-control, adică nu pune presiune pe auto-controlul nostru pentru a-l putea realiza.

Să zicem că vrei să slăbești. Instantaneu, alegerile alimentare zilnice devin un test al auto-controlului. Iar instaurarea unui obicei de a mânca mai puțin /mai sănătos, chiar dacă este un mijloc mai eficient de a-ți atinge obiectivul, este la fel de dificil la început. Însă un ritual simplu (și complet separat de alegerile alimentare!), precum tăiatul întregii mâncări în bucățele și rearanjarea lor în farfurie, poate conduce la reducerea consumului caloric cu 10%.

Asta au constatat Tian et al, într-un studiu recent asupra relației dintre ritualuri si auto-control, urmărind două grupuri de participanți al căror obiectiv era de a pierde în greutate. Ambele grupuri au primit ca obiectiv pentru următoarele 5 zile să își reducă caloriile consumate cu 10%. Membrii primului grup au primit doar indicația de a fi atenți (mindful) la consumul lor de la fiecare masă, în timp ce membrii grupului doi au primit un mini-ritual pe care trebuiau să îl efectueze înainte de fiecare masă (taiatul mâncării, rearanjarea ei în farfurie).

Ce au descoperit a fost că participanții care au efectuat ritualul înainte de masă au raportat un consum caloric semnificativ mai scăzut decât cei care au încercat să fie atenți la ceea ce mănâncă (mindful eating), indicând că efectul ritualului asupra auto-controlului îl depășește pe cel al mindfulness-ului asupra comportamentului propriu.

Concluzia la care aceștia au ajuns a fost că punerea în act a ritualurilor ne induce un sentiment de auto-disciplină care facilitează apoi exercitarea auto-controlului. Pe de altă parte, conform aceluiași studiu, absența unei situații în care impulsul intră în conflict cu auto-controlul elimină efectul ritualurilor asupra comportamentului. demonstrând că ritualurile afectează controlul comportamental tocmai pentru ca alterează răspunsurile la conflictele de auto-control.

Implicarea mai mare în experiență – un beneficiu aproape uitat al ritualului

Ritualurile chiar funcționează și ne pot ușura enorm viața, mai atunci când vrem să ne instaurăm obiceiuri ce presupun un mare efort de auto-control. Însă efectele lor benefice nu se opresc doar la auto-disciplină. Alte dovezi recente arată că acestea contribuie și la reducerea anxietății dar și la intensificarea plăcerii consumului. Nu numai pentru ciocolată dar și pentru… morcovi!

Studiul lui Vohs et al. (2013) scoate la lumină un aspect al ritualului de care avem nevoie azi mai mult ca oricând. Astfel, cercetătorii au construit 4 experimente pentru a demonstra că comportamentul ritualistic potențează și intensifică plăcerea rezultată din consumul ulterior, un efect  pe care l-au dovedit experimental atât pentru ciocolată, limonadă cât și pentru morcovi. Cercetări mai aprofundate au oferit apoi dovezi directe ale procesului subiacent: ritualurile intensifică plăcerea consumului ca urmare a implicării mai mari în experiența pe care o determină. Practic, ritualurile a ne ajută să ne implicăm mai mult în experiența pe care o trăim în respectivul moment.

Un anxiolitic  foarte ușor de procurat

Studiul lui Brooks et. al (2016) a demonstrat ceva ce mulți dintre noi (inclusiv Beyonce sau Michael Jordan) intuiam deja: că punerea în act a unor ritualuri personale îmbunătățește performanța în public (dar și în privat) prin scaderea anxietății.

Ingredientul-critic pentru succesul acestui anxiolitic low-cost și la îndemâna oricui pare să fie doar credința că o serie anumită de comportamente constituie un ritual. În experimentul lui Brooks, implicarea în comportamente descrise ca ‘‘ritual” a îmbunătățit performanța mai mult decât implicarea în aceleași comportamente etichetate drept ”comportamente oarecare”.

Suficiente motive pentru a începe să ne construim câteva ritualuri noi în 2018, nu?

 Concluzii de luat acasă (main takeaways)

Ritualurile ușurează conflictele de auto-control și instaurarea obiceiurilor sănătoase prin câteva efecte benefice:

1) cresc satisfacția consumului (indiferent de tipul acestuia) și a experienței de aici și acum. Plus că ușurează amânarea gratificării, ritualul facilitând un nivel mai ridicat de prezență în experiența recompensei;
2) reduc anxietatea și îmbunătățesc performanța;
3) cresc auto-controlul înaintea unui comportament dificil, care aduce cu el conflict de auto-control, și ușurează schimbarea comportamentală.


Sabrina Răileanu – jurnalist la bază şi om cu reflexul condiționat să întrebe “De ce?” – a studiat psihologia la Universitatea Bucureşti și urmează procesul de formare în psihoterapie Gestalt. E pasionată de mecanismele creativității și de cele ale învățării și dezvoltării umane, în paralel lucrând ca trainer organizațional.

5.7. Obiceiurile vechi mor greu. Dacă nu aplici asta.

<<< înapoi la cuprins

Optimismul și speranța sunt ingrediente esențiale pentru schimbare, iar psihologii știu bine asta. Problema apare când acestea sunt singurele instrumente pe care ne bazăm. Pentru că .. hai să verificăm: cam cât din optimismul și speranța de pe 1 ianuarie ți-au mai rămas la momentul în care citești acest newsletter?

De aceea, îți propunem câteva sugestii și instrumente utile, inspirate din tehnici de activare comportamentală, care s-au dovedit a fi printre cele mai eficiente în a sprijini procesul de schimbare.

1) Alege ce e important pentru tine în 2018!

Oricât de multe lucruri noi ai vrea să faci în 2018, dacă nu sunt clare în mintea ta și încerci să le faci pe toate deodată, va fi greu să te ții de  ele.

De aceea, prima noastră recomandare este să identifici lucrurile care sunt importante pentru tine și cărora vrei să le dedici mai mult timp. Această fișă de identificare a valorilor – și a modului în care ele se exprimă în viața ta – te poate ajuta să prioritizezi domeniile în care vrei să investești mai mult timp în noul an.

2) Cum se traduc aceste valori în activități concrete?

Cel mai probabil aveai deja în minte câteva activități de care TREBUIE să te ocupi în acest an încă de când ai început să citești acest articol. Vom reveni în altă ediție la distincția dintre ce “trebuie” să fac și ce “aleg/prefer” să fac. Însă, până atunci, e important să ne operaționalizăm obiectivele, dacă vrem să creștem șansele ca ele să se îndeplinească. Ce înseamnă asta?

Să presupunem că sănătatea este o valoare importantă pentru mine și, în luna ianuarie 2018, știu asta cu certitudine. În sine, această informație nu mă va ajuta să fiu mai sănătoasă. Ce mă va ajuta va fi să o transform în comportamente specifice și măsurabile. De exemplu:

  • să mă asigur că fac zilnic cel puțin 30 de minute de mișcare fizică moderată/intensă,
  • să merg la controale medicale cel puțin o dată pe an,
  • să mă asigur că nu depășesc numărul de calorii de care am nevoie zilnic și că ceea ce aleg să mănânc îmi asigură elementele nutritive necesare.

De aceea, îți recomandăm să construiești o listă de activități specifice care te vor duce mai aproape de obiectivul tău, utilizând această fișă.

3) An nou, obiceiuri noi? Cum fac să nu mă las?

Știm deja că monitorizarea progresului este una din tehnicile cele mai eficiente pentru formarea de obiceiuri noi. Atunci când ne uităm înapoi la ce am realizat, ne este mai greu să ne oprim, pentru că nu vrem să renunțăm pur și simplu la tot efortul depus. Astfel, odată stabilite obiceiurile noi pe care vrei să le implementezi, un tabel simplu – cum este cel de aici – în care să bifezi fiecare dată când ai făcut ce ți-ai propus va servi drept instrument de întărire a obiceiului.

Să spunem că mi-am propus ca în următoarele două luni să iau în fiecare dimineață o pastilă de vitamina D, pentru că știu că sunt expus la risc pentru deficit, fiind iarnă. Tot ce trebuie să fac este să printez această fișă, o las la vedere pe birou, și apoi să bifez în tabel de fiecare dată după ce am luat pastila. Asta îmi va întări obiceiul și mă va amorsa pentru regret  în fiecare zi în care nu am notat, pentru că astfel întrerup lanțul de succes.

Bineînțeles că poți utiliza aceste fișe fie printându-le, fie realizând un tabel pe calculator, fie notându-le în agendă, sau chiar cu ajutorul unor aplicații pe telefonul mobil. Le poți folosi de unul singur, sau poți permite accesul la ele unei persoane de încredere, care are aceleași obiective, și vă puteți susține reciproc.

Important este să nu te lași luat pe sus de rutina zilnică (pe care vrei să o schimbi), să știi că ai puterea de a face o schimbare și să adaptezi aceste instrumente stilului tău de viață, astfel încât obiectivele tale să rămână în centrul atenției tale tot anul, nu doar până la sfârșitul lunii ianuarie.

Acestea fiind spuse, ne recitim în februarie, iar până atunci ne poți scrie să ne spui ce a funcționat pentru tine și în ce fel ești mai aproape de obiectivele tale!


Mădălina Sava este psiholog și psihoterapeut cognitiv-comportamental. Este pasionată de cercetare, iar experiența sa profesională se extinde în mai multe arii: psihoterapie și consiliere, marketing, design comportamental și dezvoltare de produs în domeniul software.

5.6. De ce facem ceea ce facem?

<<< înapoi la cuprins

Cât din ce facem e ceea ce vrem acum? Dacă nu sunteți la curent cu cercetările recente legate de obiceiuri, răspunsul ar putea să vă surprindă .

De aceea, luna asta vă recomandăm o carte esențială pentru a înțelege și reconstrui un mecanism esențial în viețile noastre – bucla obișnuinței.

Charles Duhigg, un reporter al cunoscutului ziar New York Times, a citit sute de lucrări științifice și a intervievat numeroși oameni de știință pentru a înțelege felul în care funcționează obiceiurile umane.  La baza cărții „Puterea obișnuinței – de ce facem ceea ce facem în viață și în afaceri”  stau date din psihologia socială, neuroștiințe și psihologia clinică pe care Duhigg le-a transformat într-o lectură plăcută, utilă și pe înțelesul oricui.

Fie că ești terapeut și vrei să folosești tehnicile din carte pentru a-ți sprijini pacienții în demersurile pe care și le propun, sau că ești manager și îți dorești să implementezi o schimbare la nivelul companiei tale, această carte îți va fi extrem de utilă pentru a înțelege cum se formează și cum se menține un obicei, dar și cum se poate transforma un obicei dăunător într-unul benefic.

De ce un obicei devine reflex

Indiferent dacă sunt sănătoase sau distructive, obiceiurile îți modelează viața. Odată ce se fixează, devenind automate, îți va fi mai dificil să rescrii cursul acțiunilor tale. În „Puterea obișnuinței”, Duhigg demontează miturile referitoare la construirea și alterarea acestor acțiuni automatizate. Conform autorului, obiceiurile sunt alegeri inițial conștiente apoi, după o vreme de practică deliberată, devin acțiuni automate. Obiceiurile nu sunt numai o consecință naturală a modului în care funcționezi, dar au și un scop logic: fără un obicei, ai investi foarte mult efort cognitiv de fiecare dată când ai avea de făcut sarcini banale, dar necesare: să faci curat, să te îmbraci sau să mănânci. Așadar, odată ce devii mai bun la ceva, adică pe măsură ce înveți ceva nou, activitatea mentală scade – ești, deci, mai puțin atent și conștient de ceea ce faci. Practic, ești pe pilot automat.

Bucla obișnuinței

Ce poți să faci însă dacă, fără să vrei, ai dezvoltat niște obiceiuri care-ți fac rău? Cum poți să renunți la fumat, să reduci consumul de alcool sau să schimbi felul în care mănânci pentru a deveni mai sănătos? Nicio grijă, cartea răspunde și la aceste întrebări cu care se confruntă majoritatea oamenilor.

Duhigg împărtășește cititorilor ce a descoperit explorând lucrări științifice, discutând cu autorii unor studii inovatoare și vizitându-le laboratoarele pentru a înțelege cum are loc „magia” formării unui obicei nou, dar și schimbarea lui.

Astfel, el introduce noțiunea de buclă a obiceiului și explică din ce este construită și cum poate fi „păcălită” cu o rutină nouă. Această buclă urmează trei pași: semnalul, rutina și recompensa. Ce ai de făcut este să identifici semnalul sau stimulul declanșator și recompensa asociată obișnuinței. Vestea cea bună este că nu trebuie să renunți la ele – le poți păstra. Efortul va fi să integrezi obiceiul cel nou pe care ți-l propui în locul celui vechi.

De exemplu, gândește-te că ajungi seara acasă de la serviciu, te simți obosit și vrei să te relaxezi, așa că te hotărăști să te uiți la un serial. Începi cu un episod și se fac cinci, apoi ți se face somn și adormi. În timp ce te uiți la serial, te simți și puțin vinovat că nu faci ceva mai util cu acel timp, dar ai stabilit deja că ai nevoie de relaxare, așa că rămâi în fața ecranului.

În acest caz stimulul declanșator care îți declanșează obiceiul ar putea fi faptul că te simți obosit și tensionat iar recompensa, relaxarea pe care o simți în timp ce te scufunzi în poveste. Fără să mai punem la socoteală contextul în care te afli, care deja este asociat cu toate celelalte: „am ajuns acasă și mă simt obosit => mă uit la serial => mă simt relaxat”.

Cum ar fi dacă, în loc să te uiți la serial, ți-ai lua 15-20 de minute în care să meditezi? Există o multitudine de aplicații online ce pun la dispoziție diverse scenarii de relaxare pe care le poți folosi. Contextul va fi același, recompensa va fi aceeași – poate chiar mai plăcută pentru că te vei simți mai eliberat – dar ai schimbat deprinderea. În plus, dacă meditezi și te simți mai relaxat și mai liniștit apoi, este posibil să mai ai chef să și citești ceva.

Când înțelegi de ce faci un anumit lucru și care este procesul prin care se automatizează este mai ușor să substitui un comportament care nu te ajută, cu unul care îți este util.

De ce să citești cartea

Ce mi-a plăcut foarte mult la această carte este faptul că vorbește despre formarea obiceiurilor în mai multe contexte: pe plan personal, într-o companie, sau pentru a influența mase mai mari de oameni. Prin natura ei și a modului în care autorul prezintă informații validate științific, nu este doar o carte de self-help ce oferă rețete universale gata să fie utilizate de oricine, oricând, pentru o transformare magică a vieții.

Dimpotrivă, este o carte care nu se ferește să expună și provocările prin care vei trece, eforturile pe care le vei avea de făcut și dificultățile pe care le vei avea de tolerat atunci când pornești la drum spre adoptarea unui stil de viață productiv pe termen lung. Prin povești captivante despre oameni care au contribuit la schimbări de impact în companiile și societățile din care fac parte, Charles Duhigg îți este ghid într-o analiză cât se poate de serioasă a științei din spatele formării și schimbării de obiceiuri, a naturii umane și al potențialului de transformare al oamenilor.

„Puterea obișnuinței – de ce facem ceea ce facem în viață și în afaceri” de Charles Duhigg


Gina Enache este psihoterapeut cognitiv-comportamental la Mind Education Health și președinte al Asociației Choice. Este interesată de psihoterapie de cuplu și de promovarea sănătății mentale pe înțelesul oamenilor din afara domeniului.

5.5. “Noi NU vrem schimbare!”

<<< înapoi la cuprins

„Anul ăsta va fi diferit!”  Nu numai oamenii își spun asta la început de an,  ci și organizațiile. Doar că pentru ele schimbarea e (și) mai dificilă.

Se spune că în viață singura constantă e schimbarea. Și, într-adevăr, în ciuda tendinței noastre de a căuta permanent situații cunoscute, în care ne simțim confortabil, rareori putem opri fluxul evenimentelor care ne zguduie status quo-ul. În cadrul organizațional ar trebui să fie și mai simplu.

Cu toții înțelegem necesitatea schimbării și că, în cele mai multe organizații, schimbarea este principala funcție adaptativă, fără de care e imposibilă menținerea competitivității. Cu toate astea, mai mult de 70% dintre inițiativele de schimbare organizațională eșuează.

Principalul motiv este rezistența la schimbare, un mecanism ce a atras de-a lungul timpului atenția cercetătorilor din multe domenii, de la sănătate la psihologia organizațională. Rezistența la schimbare e un fenomen psihologic des întâlnit, ce apare sub forma unui răspuns aversiv spontan la adresa unei schimbări impuse din exterior sau din interior. Psihologii organizaționali identifică are două componente ale rezistenței la schimbare:

  • felul în care oamenii reacționează la schimbare (dimensiunea comportamentală)
  • și felul în care schimbarea îi face să se simtă (dimensiunea afectivă).

Ce o declanșează?

Rezistența la schimbare e o componentă a scepticismului general uman, o tendință de a ne opune influențelor noi și a respinge ce nu cunoaștem, în favoarea a ceea ce funcționează deja. ”De ce să o schimbăm dacă funcționează așa? Cum știu că nu stricăm în loc să îmbunătățim?”

Piderit a construit un test care măsoară  tendința de rezistență la schimbare (TRS) prin întrebări de genul „Când se implementează schimbări, mă simt dezavantajat sau neîndreptățit” sau „Atunci când sunt informat că s-au modificat planurile, devin automat tensionat”. Cercetările arată că tendința de rezistență la schimbare (TRS) nu se manifestă uniform în rândul oamenilor, ci în funcție predispozițiile acestora și de natura situațiilor cu care se confruntă . Persoanele cu un nivel redus de TRS vor accepta mai ușor schimbările și vor resimți mai puțin disconfort și anxietate, în timp ce cele cu un nivel ridicat vor tinde să refuze schimbarea deoarece asta îi face să perceapă amenințări la adresa identității lor, fapt care determină comportamente de protejare a propriei libertăți și de apărare față de schimbările impuse.

Factorii care (dez)amorsează rezistența

 Ceea ce știm până acum însă e că tendința de rezistență la schimbare nu prezice sigur probabilitatea ca o persoană să se opună inițiativelor, deoarece  această predispoziție mai este moderată și de contextul și natura schimbării. Altfel spus, chiar dacă am în echipă oameni rezistenți la schimbare, atâta vreme cât natura schimbării îi entuziasmează (”de mâine avem jocuri video la birou!”) sau dacă contextul este construit în așa fel încât să îi vadă avantajele mai degrabă decât amenințările (”noua evaluare de performanță ne va permite să vă ajutăm să vă dezvoltați și să faceți față problemelor de la birou”) sunt mari șanse ca schimbarea să prindă.

Ce mai e important pentru manageri și specialiștii de HR să ia în calcul e că anumite trăsături de personalitate joacă un rol în manifestarea rezistenței. Studiile meta-analitice arată că un nivel ridicat de nevrotism, de exemplu, îi face pe angajații să facă față mai greu schimbărilor din cauza stării emoționale instabile, a neîncrederii în propria persoană și a lipsei de rezistență la frustrare.

Cum să depășim rezistența la schimbare în cadrul organizațional?

Luând în calcul factorii care contribuie la generarea rezistenței la schimbare, putem construi un context optim pentru schimbare, ce va asigura că echipa e pregătită și motivată.

  1. Comunicarea eficientă și centrată pe angajat– explicarea motivelor ce stau la baza deciziei de schimbare și oferirea de feedback permanent angajaților cu privire la noile intervenții. Astfel, echipa va începe să vadă că inițiativele implementate sunt echitabile și în beneficiul lor, și că au șansa de a-și dezvolta propriile competențe, beneficiind de un sprijin suplimentar din partea companiei, în contextul schimbării.
  2. Construirea unei strategii de schimbare care să aducă la un loc interesele angajaților și mizele schimbării organizaționale, astfel încât întreaga echipă să fie convinsă de direcția comună înainte de implementare.
  3. Întărirea sentimentului de auto-eficiență a angajaților în cadrul companiei, astfel încât aceștia să se simtă competenți și în control în mediul în care se află. Schimbările silite și inițiativele luate în spatele ușilor închise sunt complet nerecomandate.
  4. Focus pe dezvoltarea unui mediu organizațional suportiv, orientat spre angajați și bazat pe încredere, onestitate și comunicare deschisă înainte de a implementa schimbarea.

Diana Buruiană este studentă în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației a Universității București și este pasionată de cercetare. E interesată de stadiul actual al dezvoltării psihologiei educaționale și industrial-organizaționale dar și de psihologia evoluționistă sau psihologia interculturală.

5.4. Pot fi emoţiile cheia pentru controlul timpului?

<<< înapoi la cuprins

Fie că este vorba de termene limită, gestionarea diverselor roluri sociale şi profesionale sau menţinerea unui stil de viaţa echilibrat, timpul pare să fie cu doi paşi înaintea noastră, lăsându-ne cu un gust amar. „De ce nu fac lucrurile la timp?„

Există posibilitatea ca problema să nu fie modul în care ne gestionam timpul, ci în modul în care îl percepem.

Este o secundă la fel pentru toată lumea? Se pare că nu. Pentru a ne imagina motivul, putem să ne gândim la o situaţie în care am fost puşi în pericol (de ex., un accident de maşină): în astfel de situații, timpul primește alte conotaţii.

Pentru a afla de ce timpul pare să treacă mai lent în contexte ameninţătoare, Stetson şi colaboratorii au construit o cercetare în care au oferit participanților un ceas ce afişa numere aleatorii, într-un ritm prea rapid pentru a fi percepute în condiţii normale. Cercetătorii i-au pus apoi pe participanți să facă bungee jumping (cădere de 15 etaje) pentru a testa dacă o situaţie ameninţătoare poate determina subiecţii să perceapă secvența de cifre mai încet. Rezultatele sugerează că timpul nu a încetinit cu adevărat pentru participanţi.

Însă, retrospectiv, încărcătura emoţională al evenimentului a oferit amintirii un caracter memorabil şi mult mai detaliat decât o secvență de timp normală, ceea ce explică senzația de ”timp mai lung” în cazul amintirilor. În concluzie, când ne gândim la un eveniment plăcut şi memorabil din copilărie ce pare că a avut loc recent, acest lucru se datorează încărcăturii emoţionale atribuită amintirii.

Dar de ce emoţiile ne influenţează percepţia timpului?

Dintr-o perspectivă evoluţionistă, emoţiile au o componentă funcţională deoarece acestea facilitează comportamente adaptative și cresc fitness-ul (supravieţuirea, reproducerea şi îngrijirea persoanelor înrudite). Ca atare, anumite emoţii pot avea impact asupra modului în care interpretăm şi asimilăm informaţia din mediu, influenţând răspunsul comportamental pe care îl avem.

Intuitiv, tindem să credem că emoţiile şi raţiunea intră în contradicție una cu cealaltă, mai exact, că nu este indicat să luam decizii atunci când trăim emoţii intense. Din fericire, nu trebuie să ne bazăm pe intuiție, pentru că există un corp de cercetare care studiază emoţii şi impactul lor asupra felului în care procesăm informația (pentru un review al literaturii: Clore şi Schnall, 2005; Schwarz şi Clore, 2007).

Conform acestuia, inițial, datele sugerau că emoţiile pozitive ar facilita procesarea informaţiilor la nivel superficial (preponderent pe ruta periferică, euristică), iar emoţiile negative ar facilita procesarea informaţiilor în mod analitic și riguros (preponderent pe ruta centrală, de adâncime).[1]

În ultimii ani, cercetarea a evoluat și s-a rafinat, studiile de azi trecând dincolo de distincția dintre emoții pozitive-emoții negative, axându-se în schimb pe mecanisme emoţionale specifice şi complexe precum dimensiunile evaluării emoției plăcere, activare, noutate, siguranţă şi control – și efectul pe care acestea le au asupra felului în care procesăm informația.

De exemplu, un studiu realizat de către cercetători de la Universitatea Minnesota şi Arizona a investigat impactul a şase emoţii pozitive asupra modului de procesare a informaţiei. Rezultatele indică faptul că fascinaţia (eng. awe) şi iubirea hrănitoare (eng. nurturing love) au diminuat efectul scurtăturilor în procesarea informaţiei (euristic) şi i-a făcut pe participanţi să nu fie convinşi de argumente slabe. Ca rezultat general, participanţii cărora li s-au indus aceste emoţii pozitive au fost mai sceptici şi au analizat mesajul mai în profunzime.

Ceea ce este foarte interesant pentru tema de faţă, este fascinaţia. Această emoţie, conceptualizată pentru prima dată în literatura de specialitate în 2003, a adus schimbări majore atât în cercetarea aplicată, cât şi în cea teoretică.

Fascinaţia este definită ca fiind o reacţie emoţională la un stimul vast, pe care persoana nu îl poate înţelege pe deplin – nu pot fi asimilate în schemele cognitive existente doar prin procesul de acomodare al acestora. Numeroase studii au arătat efectele benefice ale fascinaţiei,  dintre care le vom menţiona aici doar pe cele care, la rândul lor, au impact direct asupra percepţiei temporale:

  1. Reducerea efectului negativ al stresului şi are efect antiinflamator, mai exact, reduce nivelul de citokine (Stellar şi colab., 2015);
  2. Ne face să ne simţim conectaţi cu ceva mai mare decât noi, să ne redefinim identitatea în termeni mai generali şi să trăim experiente spirituale sau religioase (Shiota şi colab., 2007);
  3. Creşte frecvenţa comportamentelor prosociale, etice, de ajutor şi de oferire a timpului în beneficiul altora (Mogilner şi colab, 2012); Concluziile studiului citat indică faptul că oferirea timpului personal în folosul altora ne face să simţim că avem mai mult timp la dispoziţie (paradoxal, dacă renunţi la timpul tau, vei simţi că ai mai mult).
  4. Întăreşte motivaţia de a căuta experienţe, în detrimentul obiectelor materiale (ne face mai puţin materialişti) deoarece ne extinde percepţia timpului[2]. Mai mult decât atât, alterarea acestei percepţii mediază efectul fascinaţiei asupra stării de bine şi a proceselor decizionale (Rudd şi colab., 2012; Mikulak, 2015).

Rezumând, aceste rezultate susțin descoperirile din neuroştiinţe ce explică într-un mod simplu şi elegant toate aceste observaţii: procesarea unei cantităţi mai mari de informaţii din mediu („A trăi în prezent”), noutatea şi impredictibilitatea în lipsa unei dorinţe de control – (pe scurt, efort cognitiv) ne face să simţim că avem mai mult timp la dispoziţie, oferă culoare şi detaliu amintirilor și determină creșterea controlului perceput asupra timpului (Eagleman, 2013.  Pentru mai multe despre această carte fascinantă vă recomandăm să citiți recenzia din acest număr )

Cu siguranţă această legătură între percepţia temporală, emoţii şi teoriile procesării informaţiei ridica multe întrebări fără răspunsuri clare. Astfel, în încheiere, amintim sloganul omului de ştiinţă: “More research is needed!” / “Avem nevoie de mai multe cercetări!”

De reţinut:

Dacă dorim să simţim că avem mai mult timp la dispoziţie, ar fi bine să:

  • căutăm lucruri noi care să ne fascineze şi care să ne stimuleze cognitiv (de preferat prin intermediul curiozităţii) (Sucala şi David, 2012);
  • să ne diminuăm perspectiva egocentrică/materialistă prin meditaţia mindfulness (Kramer si colab, 2013)
  • să ne amintim că, chiar dacă suntem mici, facem parte din ceva mai mare decât noi;
  • să ne amintim de frumuseţea naturii şi a plimbărilor prin parc;
  • să privim lucrurile din jurul nostru ca şi cum le-am vedea pentru prima dată, (cu ochi noi);
  • dacă suntem stresaţi de faptul că nu avem timp, să nu cădem în capcana supra-planificării;
  • În final, din acest moment, să facem o mică schimbare, să ne investim timpul în ceea ce considerăm important, în experienţe, pentru că doar aşa vom avea un profit pe care deseori îl numim fericire.

Vlad Ursu  este membru în Laboratorul de Științe Cognitive Clinice din cadrul Universității București, cu experienţă în consultanţă HR, management şi procese/reglementări. Își dorește să combine cunoștințele de psihologie organizaţională cu cele din sfera clinică pentru a  descoperi cum oamenii pot să își atingă potențialul, cu paşi mici, pentru o viaţă împlinită.


Bibliografie:

  1. Clore, G. L., & Schnall, S. (2005). The influence of affect on attitude. The handbook of attitudes, 437-489.
  2. Eagleman, D. (2013). Incognito. Robert Laffont.
  3. Griskevicius, V., Shiota, M. N., & Neufeld, S. L. (2010). Influence of different positive emotions on persuasion processing: a functional evolutionary approach. Emotion, 10(2), 190.
  4. Keltner, D., & Haidt, J. (2003). Approaching awe, a moral, spiritual, and aesthetic emotion. Cognition & emotion, 17(2), 297-314.
  5. Keltner, D., Haidt, J., & Shiota, M. N. (2006). Social functionalism and the evolution of emotions. Evolution and social psychology, 115, 142.
  6. Kramer, R. S., Weger, U. W., & Sharma, D. (2013). The effect of mindfulness meditation on time perception. Consciousness and cognition, 22(3), 846-852.
  7. Mikulak, A. (2015). All about awe. APS Observer, 28(4).
  8. Mogilner, C., Chance, Z., & Norton, M. I. (2012). Giving time gives you time. Psychological Science, 23(10), 1233-1238.
  9. Rudd, M., Vohs, K. D., & Aaker, J. (2012). Awe expands people’s perception of time, alters decision making, and enhances well-being. Psychological science, 23(10), 1130-1136.
  10. Scherer, K. R. (1997). The role of culture in emotion-antecedent appraisal. Journal of personality and social psychology, 73(5), 902.
  11. Schwarz, N., & Clore, G. L. (2007). Feelings and phenomenal experiences. în E. T. Higgins & A. Kruglanski (Eds.), Social psychology: A handbook of basic principles (2nd ed.). New York, NY: Guilford Press.
  12. Shiota, M. N., Keltner, D., & Mossman, A. (2007). The nature of awe: Elicitors, appraisals, and effects on self-concept. Cognition and emotion, 21(5), 944-963.
  13. Stellar, J. E., John-Henderson, N., Anderson, C. L., Gordon, A. M., McNeil, G. D., & Keltner, D. (2015). Positive affect and markers of inflammation: Discrete positive emotions predict lower levels of inflammatory cytokines. Emotion, 15(2), 129.
  14. Stetson, C., Fiesta, M. P., & Eagleman, D. M. (2007). Does time really slow down during a frightening event?. PloS one, 2(12), e1295.
  15. Sucala, M., & David, D. (2012). Slowing down the clock: A review of experimental studies investigating psychological time dilation. The Journal of general psychology, 139(4), 230-243.
  16. Webster, D. M., & Kruglanski, A. W. (1994). Individual differences in need for cognitive closure. Journal of personality and social psychology, 67(6), 1049.

[1] Teoria procesarii duale a informatiei – amintim doua dintre cele mai studiate modele: Teoria probabilităţii de elaborare (Petty şi Cacioppo, 1986) şi  lucrarea primului psiholog laureat al Premiului Nobel in Economie, Daniel Kahneman “Thinking, fast and slow”/ „Gândire rapidă, gândire lentă” in care autorul prezinta cele doua sisteme de procesare a informatiei (Sistemul 1 şi Sistemul 2).

[2] Item exemplificativ: „Am mult timp la dispozitie in care pot să rezolv ce am de rezolvat”

5.9. Recenzie de carte: Incognito de David Eagleman

<<< înapoi la cuprins

V-ați întrebat vreodată care sunt mecanismele de funcționare a creierului și cum se construiesc gândurile, percepțiile, comportamentele noastre?

Sunt ele rezultatul voinței sau unui ansamblu de legi fizice și mecanice transpuse în exterior? Cum se întrepătrunde imaterialul gândurilor cu materia fizică a creierului? Cum ne explicăm comportamentele agresive, criminale sau schimbările bruște de personalitate în urma unor leziuni cerebrale? Toate acestea sunt întrebări la care David Eagleman vrea să răspundă. Și cum ar putea face asta altfel decât segmentând atent mașinăria cerebrală?

Cartea ”Incognito.Viețile secrete ale creierului” de David Eagleman e scrisă cu un puternic simț de răspundere – și totodată artistic – despre colosul care stă la baza tuturor comportamentelor noastre: creierul. Autorul, specialist în neuroștiințe, ne transpune într-un mod captivant în străfundurile subconștientului omenesc și încearcă să-i descopere tainele, pornind de la creier.

Un aspect care ne-ar putea șoca la o primă vedere e ideea că centrul de control al creierului ne este adesea foarte puțin accesibil. El își realizează activitatea incognito – pe ascuns, după cum sugerează și titlul, iar noi suntem beneficiarii aranjamentelor minuțioase din culise. Pe parcursul întregii cărți, Eagleman demontează idei puternic vehiculate despre normalitate, identitate, liber arbitru, responsabilitate, vinovăție, autocontrol, impulsivitate.

El arată că rolul conștiinței în direcționarea comportamentelor noastre este mai scăzut decât am crede, iar liberul arbitru mai puțin prevalent. O schimbare minusculă în rețeaua fizico-chimică a creierului poate avea efecte majore asupra comportamentului. Cine suntem și cine putem deveni sunt rezultate ale moștenirii genetice, istoricului molecular și experiențelor de viață. Interacțiunea dintre acești factori reprezintă produsul final al personalității noastre.

Multe operațiuni din creier care ne influențează deciziile și reacțiile nu se află sub controlul nostru , oricât de mult ne-am dori. Cu un talent scriitoricesc și inspirație deosebită, autorul descrie conștiința drept „un mărunt pasager clandestin pe un transatlantic, care se bucură de călătorie fără să bage în seamă enorma inginerie de sub punte. (..) Se întrezărește un abis între ceea ce știe creierul și ceea ce poate accesa mintea.”

Eagleman mai aduce în discuție faptul că oamenii au circuite neuronale pre-programate, cu scopul de a asigura supraviețuirea, încă din mediul ancestral când se confruntau cu o varietate de pericole. Odată ce și-au dovedit eficiența în transmiterea genelor și reproducere, aceste circuite s-au perpetuat de-a lungul a mii de generații.

Un exemplu în acest sens sunt studiile care arată că bărbații se simt mai atrași de femeile care au pupilele dilatate, acestea fiind corelate cu disponibilitatea și excitația sexuală. Partea interesantă este că acești bărbați nu au niciun argument conștient pentru alegerile făcute și nu pot oferi vreo justificare concretă pentru atracția resimțită. Preferința lor pentru aceste femei este dictată de rețelele inaccesibile și automate din creier.

Cel mai adesea, „creierul își face lucrarea incognito”, iar mintea e formată atât din componente conștiente cât și inconștiente. Ideile regăsite în carte contrazic și asumpția că oamenii sunt tabula rasa, fiindcă în creierul nostru se regăsesc rețele care ne determină să ne comportăm într-un anumit fel  încă de la naștere.

Maximum de eficiență cu minimum de resurse

De asemenea, creierul este construit astfel încât să funcționeze cu un maxim de eficiență, economisind timp și resurse, extrăgând din mediu informațiile de care are nevoie pentru ca noi să putem îndeplini anumite sarcini cât mai rapid.

Atunci când nu are informații suficiente, creierul face presupuneri, predicții și se bazează adesea pe experiența anterioară, stocată într-o regiune specializată numită hipocamp. Astfel, așteptările noastre pot influența ceea ce vedem . De aceea Eagleman ne atrage atenția: „Nu te încrede în simțurile tale. Doar fiindcă tu crezi că un lucru este adevărat, doar fiindcă știi că este adevărat, nu înseamnă că și este adevărat.”

Acestea sunt câteva dintre ideile care oferă un contur mașinăriei numite creier. Dacă ți-au stârnit curiozitatea, nu ezita să te scufunzi în paginile unei cărți de un calibru provocator.


Daniela Dociu este psiholog și psihoterapeut cognitiv-comportamental, cu specializare și în psihologia sănătății clinice. Este pasionată de mecanismele psihopatologice, terapia tulburărilor mintale la adolescenți și adulți și promovarea sănătății mintale în rândul publicului larg.

5.3. Poate fi regretul util pentru terapie?

<<< înapoi la cuprins

”Mai bine regret că am făcut ceva, decât că nu am făcut”, spune o vorbă din popor. Terapeuții descoperă că resorturile emoționale din spatele acesteia pot fi foarte utile în procesul de schimbare.

Ce este regretul?

Regretul este o emoție aversivă pe care o simțim atunci când ne imaginăm că situația actuală ar putea fi mai bună dacă am fi luat o decizie diferită (Zeelenberg & Pieters, 2007).

Pe parcursul timpului, experiențele ne modelează așteptări despre regret care se formează în urma deciziilor luate și a consecințelor acestor decizii. De exemplu: dacă aveam la dispoziție un vaccin antigripal și nu l-am făcut iar acum am parte de o gripă foarte urâtă, data viitoare voi fi acorda mai multă atenție vaccinului.

Regretul nu este doar un gând rațional pe care-l avem după ce vedem consecințele unei acțiuni. Sunt implicate și emoțiile. Coricelli (2005; 2007) a fost interesat de această perspectivă și a observat că atunci când participanții studiului se gândeau la posibile repercusiuni ale deciziilor luate, li s-au activat atât cortexul orbito-frontal, implicat în procese cognitive, cât și amigdala, implicată în procesarea emoțională, sugerând că regretul anticipat are atât o componentă cognitivă, cât și una afectivă.

Faptul că există și o activare emoțională este important pentru că poate implica mai mult clientul în procesul de schimbare.

Ce este regretul anticipat?

Regretul anticipat este acela pe care ne imaginăm că îl vom simți în viitor, raportat la efectuarea (sau ne-efectuarea) unei acțiuni.

Dacă regretul “post-hoc” implică o activare emoțională negativă puternică (poate ne simțim vinovați pentru acțiunile făcute, dezamăgiți de propria persoană) și o orientare preponderent către trecut (deși nici viitorul nu este exclus, putem oricând să fim anxioși cu privire la efectele faptelor noastre pentru viitorul nostru), regretul anticipat e caracterizat de o activare emoțională mai scăzută și de orientare către viitor (Saffrey, Summerville & Roese, 2008; Zeelenberg & Pieters, 2007).

Practic, ne imaginăm ce s-ar putea întâmpla în viitor și estimăm cam cât de rău ne-am simți dacă facem/ nu facem o acțiune: am putea să ne vaccinăm și să nu avem gripă pe perioada toamnei – iernii sau să nu ne vaccinăm și să avem gripă.

Astfel, în regretul anticipat sunt implicate mai mult procese cognitive ca imaginația și analiza, în timp ce în cazul regretului “post-hoc”, acestea sunt reduse de o activare emoțională puternică.

Cum putem folosi asta în terapie?

 Brewer și colab. (2016) au fost interesați să vadă cum ar putea folosi regretul anticipat în comportamentele ce țin de sănătate. Au testat dacă anticiparea regretului i-ar face pe clienți mai aderenți la intervenții sau comportamente ce susțin sănătatea. Practic, s-au gândit că dacă regretul anticipat este susținut afectiv, acest fapt ar putea deschide perspective noi și abordări mai nuanțate ale tratamentului, cu implicații pentru viitorul clientului.

Meta-analiza a arătat că un număr mare de comportamente sănătoase se asociază cu regretul anticipat. De asemenea au făcut diferența între regretul anticipat  legat de o acțiune realizată (regret anticipat al acțiunii) vs. regretul anticipat legat de o acțiune care nu a fost realizată (regret anticipat al non-acțiunii)

Regretul anticipat al unei acțiuni se referă la consecințele care ar putea decurge din realizarea unui comportament: dacă mă vaccinez, e posibil să am niște simptome adverse, dar care trec în câteva zile.

Regretul anticipat legat de non-acțiune se referă la consecințele care ar putea decurge dacă nu am realiza un comportament: dacă nu mă vaccinez pentru gripă, e mai probabil să mă îmbolnăvesc pe viitor. Aș regreta foarte tare dacă s-ar întâmpla asta pentru că nu mi-am făcut vaccinul și astfel cresc șansele să mă vaccinez.

 Revenind la meta-analiză, rezultatele au arătat că regretul anticipat este asociat cu un număr mare de comportamente ce țin de sănătate. Mai specific, regretul anticipat legat de non-acțiune (mă tem că o să regret că nu n-am vaccinat) este asociat cu angajarea în comportamente protectoare (de sănătate), spre deosebire de regretul anticipativ legat de acțiune.

Acest efect se vede și în înțelepciunea populară a citatelor inspiraționale: mai bine regret că am făcut ceva, decât că nu am făcut.

În privința comportamentelor sănătoase, s-au folosit aceste perspective pentru:

  • intervenții pentru încurajarea scăderii în greutate (Volpp et al., 2008)
  • pentru a crește aderența la tratamentul medicamentos (Kimmel et al., 2012)
  • uneori, chiar adresarea unor simple întrebări din perspectiva regretului anticipat se pare că ar putea crește comportamentele sănătoase (pentru testele de cancer cervical) (Sandberg & Conner, 2009).

Se pare că regretul anticipat are o aplicabilitate largă pentru schimbarea comportamentelor. Tu l-ai folosit până acum în terapie cu clienții tăi? Dacă nu, în ce fel l-ai folosi?


Andrei Solomon este psiholog cu specializare în psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie din cadrul Universității Babeș – Bolyai. Este interesat de terapia de cuplu și de psihologia aplicată în marketing.